Ziua #35 - Herrenchiemsee Schloss

Ultimul castel al lui Ludovic al II-lea. Castelul este replica palatului Versailles și totul este o simfonie și un omagiu adus lui Louis XiV, fara de înțeles.

Drumul până la Castel merita o vizita mai degrabă decât castelul in sine. Castelul este pe insula lui (HerrenInsel) și nu se ajunge decât cu vaporașul. Pe lac de pot face sporturi nautice. Jur împrejur sunt munții albastriti de abur și ceață. Lebede, rate și gâște de cearta cu pescărușii când e vorba de turiști înduioșați și dispuși să-i alinte cu mâncare. Noi am plecat de la Gstadt și în drum către castel am fi putut (dacă nu eram deja în întârziere) să vizitam și mănăstirea de maici de pe insula lor (Frauninsel). Mănăstirea alba și cu turla terminata in forma de ceapa îmi amintea deja că suntem la doi pași de casă. Dar mai este până atunci, să nu grăbesc lucrurile.

Să revenim la Ludovici.

Cum Ludovic XIV își spunea Regele Soare, celălalt Ludovic, își spunea Regele Lunii. Palatul a costat undeva in jurul a 300 milioane de euro echivalent și din cele 70 de camere prevăzute, doar 20 sunt finisate și ușor mobilate.

 Nu exista nici un portret al regelui, nici fotografii, toate camerele prezenta copii ale unor tablouri cu Ludovic Soare. O mare scenografie pentru o piesa cu un singur actor. Sala ovală/infinită, culoarul oglinzilor, portrete și tapiserii grele de mână. In dormitorul tron nubs-a dormit niciodată, patul e neatins. Exista un cabinet enorm Boulle, un fel de dulap închis, un chivot imens neterminat, făcut din carapace de broască țestoasă, aurit. El singur a costat vreo 4 mil. Totul este aurit, dar doar 5 kg de aur au fost folosite. Castelul este o bizarerie. Servitorii nu trebuiau văzuți. În sala oglinzilor, 30 de persoane erau necesare să aprindă timp de o ora toate lumânările candelabrelor.

 Masa pentru o singura persoana, se ridică din podea încărcată cu mâncare. Totul dură o ora, doar că liftul-masa sa se ridice între etaje, fiind manual operat. A, si Palatul nu are bucătărie! Alimentele trebuiau aduse de la mănăstirea-castelul vechi, care este pe o alta insula. Între insule de circula cu barca, iar de la debarcader la palat o Mai fi vreun sfert de oră. Ii și văd pe toți alergând că nebunii cu farfuriile și cratițele pe cap, mâini, coșuri, cai! Presupunand că ajungeau cu ele întregi, îmi închipui că erau deja sloi. Aia e, n-avea.loc omul de bucătărie în tot palatul! Dar sală ovală, e cat o casa cu 3 etaje.

Ne dam seama pe drumul spre palat cat de pietricică a fost furtună de săptămâna trecută. Copacii sunt smulși din rădăcină și culcați la pământ, iar în palat geamurile au fost sparte și apa a inundat sala oglinzilor.

Vizita in interior, unde nu e voie sw faci fotografii, incepe cu scara 'ambasadorilor' simetrică, cu imitație de marmură, dar care a costat mai mult decât dacă ar fi fost cu marmură, tot ce e la moda e mai scump, de termina cu un hol imens neterminat în care se vede cărămida lucrată manual, bucata cu bucată, milioane de cărămizi. Cred că meșterii din zona au avut de lucru zi și noapte în perioada construcției. A construit obsesiv complulsiv, cheltuindu-si banii și împrumutându-se. Un exemplu exacerbat de iraționalitate când vine vorba de creditori și debitor. Ripped de puterea pe care oricum nu si-o dorea, in incercarea Prusiei de a închega un stat germanic, se pierde în construcții megalomane și teatrale. Moare la 10 zile după ce vizitează castelul, in mod misterios și neelucidat, la marginea lacului Stamberg, desi era un excelent  înotător, fara apa in plămâni sau alte semne violente vizibile.

Ieșim in grădina cu statui grele, personaje alegorice. Ar trebui timp sa stai sa le deslușești in detaliu. În depărtare de vede un iaz patrat, dar nu am ajuns de data asta la el. Nu-i nimic, am putea reveni, biletele sunt valabile 6 luni.