Ziua #32 - Stuttgart și muzeul Mercedes

Când am ajuns in garaj, i-am spus lui tati:
-Crezi că mai are rost sa mai mergem la muzeu?
În plus de mașinile de viteza din acvariu, nici cele ale vizitatorilor nu erau de lepădat. Am intrat și pe culoar erau înșirate mașini de colecție prezentate spre vânzare.
Totul incepe sa fie in oțel, gri și negru. Dar nu poți înainta că te oprește gardianul care seamănă cu tipul din House of Lies si care de fapt are grija de dulapul de bagaje, deși știe și el vreo 3 limbi străine la perfecție; este foarte elegant. Paranteză: de-a lungul vieții mele profesionale mi-am dat seama că cei mai pătrunși de importanța companiei și cu venerație față de brand sunt portarii și juniorii. Așa si el. Deci, am lăsat toate bagajele căci nu ai voie sa stai nici cu borseta și ne-am îndreptat spre hol, unde simți că intri in VR SF. Holul cilindric cu capsulele ovoidale ale locurilor urca spre tavanul in forma siglei.
Mi-am dat seama că mi-am uitat telefonul in dulap, asta după ce mi-am închis gura de admirație, și mi-am trimis valeții să-l recupereze.
Daca ar fi după mine, eu turul l-aș face invers pentru că efectul de pumn în plex îl ai când ajungi sus, la ultimul etaj, arta scenografica și bijuterii de mașini te pun în modul teatru. Acum îmi spun si părerea de nespecialist, așa cum am văzut am văzut prima data prin '80, '90 un Mercedes. Nu-i era foarte clar care îi este stilul și targetul și era in primul rand o mașină fiabilă pentru taxi. Între timp și-a mai revenit la ceea ce a fost inițial target spre upper-middle class, ușor snobbish. (Stiu cum e cu vulpea și strugurii, dar în cazul meu visul e altul si sper sa ajung să-mi văd copiii mari să-l implinesc!).
Reflecțiile de diamant ale scenei imensului showroom te hipnotizează. Sub lumina prismatică a candelabrului se afla pe un piedestal ca o statuie prima versiune de mașină de curse.
Am urcat cu liftul capitonat cu piele din care copiii n-ar mai fi vrut să se dea jos, sau ar fi vrut să urce și să coboare de mai multe ori. Dar ca și la rollercoaster, este doar o data si doar câteva secunde.
Deci am ajuns la ultimul etaj unde totul te copleșește de eleganta. Lumini aurii, alămuri aurii, roșu, crem de sidef, fond negru, eleganță. După ce am ieșit bulversată din lift, îți toarce linistea primul motorul, iar de jos vin ecouri Hollywoodiene.
Miraj, fascinatie, vis. Cobori elicoidal odată cu istoria masinilor Mercedes-Benz și a motoarelor. Modelele celebre le vezi în realitate sau replici. Cele mai vechi mașini mi de par si cele mai  frumoase. Prea puțin îți arată interiorul mașinii, de fapt doar daca este decapotabila, că prea aproape nu poți să ajungi ,sau ce de afla sub capota. Nici o portiera deschisa. Câteva motoare.  asta nu e tocmai ce ne așteptam. Muzeul nu este interactiv, pentru copii mai interesante erau culoarele pe care făceau curse spre disperare noastră că nu puteam să-i ținem în loc. Atât doar, când am coborât pe scările rulante, ei obișnuiți să urce invers, de data asta cel mare i-a zis celui mic:
- Oprește-te! Ăștia sunt mai legal de legal!
Exponatele sunt impresionante cele de sport și de curse, le-ai văzut în reviste sau diverse evenimente, aici sunt toate la un loc, inclusiv unele prototipuri. Istoria companiei de prezintă în completarea istoriei secolului trecut. Mea culpa este indulgent prezentată pentru perioada WWII. In display de circuit oval se prezinta la primele etaje mașinile de curse cele mai celebre și prototipurile super-masinilor.
Spatiile de la lifturile speciale sunt gri și cu caracterele alfa-numerice laminate, ai impresia de uzina in care personalitatea individului s-a dezintegrat.
Pe fereastră, toata zona si orașul par extensii ale Mercedes.
În concluzie: catedrala, statie orbitală SF și 1984.