Ziua #10 - Alhambra
Scriu acest post in ziua #11, privind cum rasare soarele peste deal. In departare e Sierra Nevada.
Am plecat spre Alhambra, luând biletele pentru vizita palatului Nasrid pentru ora 18. Aspect practic, avand in vedere numarul de turisti, biletele ar trebui procurate online, pentru ca oricum zi pe zi nu este posibil sa le cumperi.
Deci, ne-am pornit la drum de dimineata de la Madrid. Pe cand am ajuns in taramul lui Don Qujote, peisajul a inceput sa se schime si zona sa devina din ce in ce mai arida. Se intimpla ca zilele astea este si cod galben-verde-albastru sau indigo de canicula, asa ca soarele ardea fara mila. Ai fi avut impresia ca esti pe autostrăzile care trec prin Sahara, daca nu ar fi fost dealurile implantate cu maslini. De departe, pare ca au fost incaltate cu ciorapi de plasa. Maslinii sunt plantati la distante egale, perfect geometric, iar lipsa vegetatiei joase face ca totul sa para nenatural.
Am ajuns la Granada la pranz, in focul cel mai nesuferit, ne-am gandit noi. Dar faptul ca nu e umed te face sa suporti mai ușor canicula.
Izvoare de apa sunt la fiecare 100 de metri aproape, noi am mers pe jos cam doi kilometri, a fost mai usor decat ne-am inchipuit. Este multa verdeatia in oras si racoarea vine de unde te aștepți mai putin. Bălăceală timp de o ora cat a durat drumul, copiii s-au stropit si s-au udat la fiecarere pompa si izvor public.
Am ajuns la palat. Este cum nici nu poti sa-ti inchipui! Desi mi-am petrecut copilaria ascultand despre Alhambra la teleenciclopedie, am citit (cat s-a putut) despre Alhambra inainte de vizita, mi-am dat seama ca stiu prea putin despre istoria, cultura si civilizatia acestui loc. Este nefiresc de frumos. Eu inca nu pot sa inteleg cum au reusit arabii să construiasca in doar 250 de ani aceasta minune rătăcită prin istorie.
Am rezervat biletele pentru dupa amiaza, sa prindem vizita la apus, dar soarele apune asa de tarziu ca ar fi trebuit sa ramanem până spre noapte. Vizita cu copiii este destul de usoara, avand in vedere gradinile si spatiile deschise de plimbare.
Nu am reusit sa vizitam totul in patru ore, deci daca sunteti calatori meticulosi e nevoie de mai mult timp. Noi ne-am si jucat, am mers incet.
Apa este sangele acestui palat. Este o minune inginereasca tot sistemul de aductie si de irigatie, toate canalele, fântânile, locurile de trecere si de stocare a apei.
Este o oaza intr-un desert. Apa este clara, rece, proaspata. Susura si te linisteste, te îndeamnă la meditație.
Palatul este construit pe ruinele unei fortărețe romane si sistemul de canalizare al palatului se bazeasa pe apeducte romane. Dar ce au reusit arabii aici este mult peste ceea ce se poate inchipui. Ochiul profan vede rezultatul, splendorile din gradini cu vegetatie abundenta si gradinile interioare si exterioare unde florile de piatra si arabescurile se imbina cu florile si plantele fortate sa creasca intru frumos.
Vizita la Alhambra ar trebui pregatita cu luni inainte pentru ca sa poti intelege ce vezi si de ce. Cred ca ar trebui citite si Povestirile din Alhambra ale lui Washington Irving care a cunoscut-o inainte de a fi dată spre amintire noua tuturor (https://ebooks.adelaide.edu.au/i/irving/washington/i72a/contents.html).
Palatul este de fapt un oraș în miniatură, pe ramasitele unei fortărețe romane.
Configuratia ansamblului urmează fluid panta varfului de deal unde este amplasată. Pare, cum a zis fetița mea, in stilul alandal'uz.
Dar totul are o logică, de la poarta Judecății, drumul ce urca strâmt si te îndeamnă să-ti inmoi mâinile in apa rece ca gheață din jgheaburile de-a stânga și de-a dreapta ta, la palatul adunării de consiliu (unde tare as fi vrut sa nu fi fost transformat după model medieval în altar și să fi rămas încă tavanul de sticlă), până la curțile de uluire si de răzgândire care te conduc la palatul sultanului.
Jgheaburile cu marginile rotunjite, mai strâmte și mai largi, alărgite ca niște ligheane la capătul fiecărei porțiuni de scara, sunt proiectate cu mare ingeniozitate pentru a permite apei sa se adune și să aibă debitul dorit la scurgerea gravitaționala.
Cladirile sunt mai mici decat ce ti-ai putea imagina si austere, cand le privesti din exterior. Doar dantelele de piatra de la ferestre iti spun că se petrece altceva inauntru. Iti poti imagina ce vrei, inâuntrul castelului sufletul tău călător va simți altfel minunea. Altfel de cat ți-ai inchipui sau ți-aș povesti acum. Îmi este foarte greu sa povestesc, mi-e teamă că nu voi găsi cuvintele potrivite și că nu știu de fapt mai nimic despre locul asta dintr-o o mie și una de nopți.
Haremul și curtea leilor sunt locuri de odihnă și de stat cu tine. Aici nu ai unde sa te ascunzi de tine, nici chiar în camerele cu fântâna unde ecoul iti amplifica cu fiecare clipocit al apei gândurile. Cred că e locul in care a rămas cel mai mult spiritul maurilor.
În centru curții tronează fântâna cu lei. Nici un leu nu seama cu altul. Dar nici cu leii. Sunt mai degrabă niste pisici ciudate. Pe umerii lor sta lumea. Simpatic a fost că o pisică adevărata și-a găsit locul de stat chiar lângă lei. Normal, nici un pământean nu avea voie acolo.
Sala tronului, păzita prin așezarea lui pe deal într-un colt, prin sistemul de curți filtre, dar și prin ferestrele ferecate cu dantela de piatră. Întuneric și lumina. Tavanul care reprezintă paradisul este mai presus de orice inchipuire. Trebuie să te strangi și să te aduni cu tine că sa poti sa intri. Cum o fi fost la origine, colorate cu albastru de lapislazuli, verde de smarald și roșu de sânge!
Gradinile le vezi prima dată. Băieții au avut o reacție de uimire autentică. Și cu adevărat, verdele plantelor de smarald, crescute din pământul roșu, ocru, și albastrul cerului lapislazuli oglindit in apa cristalină se vor fi oglindit pe tavanele și pereții palatului.
E greu de descris în cuvinte ce simți când atingi cu privirea măreția stalagmitelor și a broderiilor de piatra. Nu poți decât să te miri in sinea ta și să te bucuri că au rezistat să le poți admira.
Ieși din aripa sultanului și treci printr-un pasaj din care poți vedea Grămada prin perdea de piatră până departe la Sierra Nevada. Cred că și emoții se simțeau copleșiți de măreția naturii.
De cand au construit maurii si pana astazi, s-a amalgamat stilul initial decorativ cu stilul medieval al lui Carol Qvintul și al succesorilor săi. Din fericire, impresia mea este ca s-ar fi putut distruge si mai rau, construi si mai nefericit. Pasajul spre odăile decorate in stil castilian este frust și ceea ce ți s-ar fi putut părea frumos, devine insipid.
Părăsești cu inima grea palatul, dar te aștepta un culoar de leandri și un miros ametitor de mirt maur sa-ti treacă mai ușor caderea din paradis.
N-am reușit să vizităm tot, tot, am lăsat si pentru data viitoare. Tati și cu mine vrem sa revenim să ne bucurăm de acesta minune!
Am plecat spre Alhambra, luând biletele pentru vizita palatului Nasrid pentru ora 18. Aspect practic, avand in vedere numarul de turisti, biletele ar trebui procurate online, pentru ca oricum zi pe zi nu este posibil sa le cumperi.
Deci, ne-am pornit la drum de dimineata de la Madrid. Pe cand am ajuns in taramul lui Don Qujote, peisajul a inceput sa se schime si zona sa devina din ce in ce mai arida. Se intimpla ca zilele astea este si cod galben-verde-albastru sau indigo de canicula, asa ca soarele ardea fara mila. Ai fi avut impresia ca esti pe autostrăzile care trec prin Sahara, daca nu ar fi fost dealurile implantate cu maslini. De departe, pare ca au fost incaltate cu ciorapi de plasa. Maslinii sunt plantati la distante egale, perfect geometric, iar lipsa vegetatiei joase face ca totul sa para nenatural.
Am ajuns la Granada la pranz, in focul cel mai nesuferit, ne-am gandit noi. Dar faptul ca nu e umed te face sa suporti mai ușor canicula.
Izvoare de apa sunt la fiecare 100 de metri aproape, noi am mers pe jos cam doi kilometri, a fost mai usor decat ne-am inchipuit. Este multa verdeatia in oras si racoarea vine de unde te aștepți mai putin. Bălăceală timp de o ora cat a durat drumul, copiii s-au stropit si s-au udat la fiecarere pompa si izvor public.
Am ajuns la palat. Este cum nici nu poti sa-ti inchipui! Desi mi-am petrecut copilaria ascultand despre Alhambra la teleenciclopedie, am citit (cat s-a putut) despre Alhambra inainte de vizita, mi-am dat seama ca stiu prea putin despre istoria, cultura si civilizatia acestui loc. Este nefiresc de frumos. Eu inca nu pot sa inteleg cum au reusit arabii să construiasca in doar 250 de ani aceasta minune rătăcită prin istorie.
Am rezervat biletele pentru dupa amiaza, sa prindem vizita la apus, dar soarele apune asa de tarziu ca ar fi trebuit sa ramanem până spre noapte. Vizita cu copiii este destul de usoara, avand in vedere gradinile si spatiile deschise de plimbare.
Nu am reusit sa vizitam totul in patru ore, deci daca sunteti calatori meticulosi e nevoie de mai mult timp. Noi ne-am si jucat, am mers incet.
Apa este sangele acestui palat. Este o minune inginereasca tot sistemul de aductie si de irigatie, toate canalele, fântânile, locurile de trecere si de stocare a apei.
Este o oaza intr-un desert. Apa este clara, rece, proaspata. Susura si te linisteste, te îndeamnă la meditație.
Palatul este construit pe ruinele unei fortărețe romane si sistemul de canalizare al palatului se bazeasa pe apeducte romane. Dar ce au reusit arabii aici este mult peste ceea ce se poate inchipui. Ochiul profan vede rezultatul, splendorile din gradini cu vegetatie abundenta si gradinile interioare si exterioare unde florile de piatra si arabescurile se imbina cu florile si plantele fortate sa creasca intru frumos.
Vizita la Alhambra ar trebui pregatita cu luni inainte pentru ca sa poti intelege ce vezi si de ce. Cred ca ar trebui citite si Povestirile din Alhambra ale lui Washington Irving care a cunoscut-o inainte de a fi dată spre amintire noua tuturor (https://ebooks.adelaide.edu.au/i/irving/washington/i72a/contents.html).
Palatul este de fapt un oraș în miniatură, pe ramasitele unei fortărețe romane.
Configuratia ansamblului urmează fluid panta varfului de deal unde este amplasată. Pare, cum a zis fetița mea, in stilul alandal'uz.
Dar totul are o logică, de la poarta Judecății, drumul ce urca strâmt si te îndeamnă să-ti inmoi mâinile in apa rece ca gheață din jgheaburile de-a stânga și de-a dreapta ta, la palatul adunării de consiliu (unde tare as fi vrut sa nu fi fost transformat după model medieval în altar și să fi rămas încă tavanul de sticlă), până la curțile de uluire si de răzgândire care te conduc la palatul sultanului.
Jgheaburile cu marginile rotunjite, mai strâmte și mai largi, alărgite ca niște ligheane la capătul fiecărei porțiuni de scara, sunt proiectate cu mare ingeniozitate pentru a permite apei sa se adune și să aibă debitul dorit la scurgerea gravitaționala.
Haremul și curtea leilor sunt locuri de odihnă și de stat cu tine. Aici nu ai unde sa te ascunzi de tine, nici chiar în camerele cu fântâna unde ecoul iti amplifica cu fiecare clipocit al apei gândurile. Cred că e locul in care a rămas cel mai mult spiritul maurilor.
În centru curții tronează fântâna cu lei. Nici un leu nu seama cu altul. Dar nici cu leii. Sunt mai degrabă niste pisici ciudate. Pe umerii lor sta lumea. Simpatic a fost că o pisică adevărata și-a găsit locul de stat chiar lângă lei. Normal, nici un pământean nu avea voie acolo.
Sala tronului, păzita prin așezarea lui pe deal într-un colt, prin sistemul de curți filtre, dar și prin ferestrele ferecate cu dantela de piatră. Întuneric și lumina. Tavanul care reprezintă paradisul este mai presus de orice inchipuire. Trebuie să te strangi și să te aduni cu tine că sa poti sa intri. Cum o fi fost la origine, colorate cu albastru de lapislazuli, verde de smarald și roșu de sânge!
Gradinile le vezi prima dată. Băieții au avut o reacție de uimire autentică. Și cu adevărat, verdele plantelor de smarald, crescute din pământul roșu, ocru, și albastrul cerului lapislazuli oglindit in apa cristalină se vor fi oglindit pe tavanele și pereții palatului.
E greu de descris în cuvinte ce simți când atingi cu privirea măreția stalagmitelor și a broderiilor de piatra. Nu poți decât să te miri in sinea ta și să te bucuri că au rezistat să le poți admira.
Ieși din aripa sultanului și treci printr-un pasaj din care poți vedea Grămada prin perdea de piatră până departe la Sierra Nevada. Cred că și emoții se simțeau copleșiți de măreția naturii.
De cand au construit maurii si pana astazi, s-a amalgamat stilul initial decorativ cu stilul medieval al lui Carol Qvintul și al succesorilor săi. Din fericire, impresia mea este ca s-ar fi putut distruge si mai rau, construi si mai nefericit. Pasajul spre odăile decorate in stil castilian este frust și ceea ce ți s-ar fi putut părea frumos, devine insipid.
Părăsești cu inima grea palatul, dar te aștepta un culoar de leandri și un miros ametitor de mirt maur sa-ti treacă mai ușor caderea din paradis.
N-am reușit să vizităm tot, tot, am lăsat si pentru data viitoare. Tati și cu mine vrem sa revenim să ne bucurăm de acesta minune!
Comentarii
Trimiteți un comentariu