Ziua #7 - Carcassonne și drago-dagoberții

Ieri pe vremea asta alergam de ploaie spre Carcassonne, unde bineînțeles trebuia să construim drumuri, să facem mănăstiri și cetăți și să trimitem vitele la pășune. Iar noi sa stam la un pahar de vin.... proba 2, unde bineînțeles sa facem poze la cetate, ziduri, case....proba 3, unde sa ne plimbam pe starduțe și să ne cățărăm pe ziduri...dar a ieșit așa:

Cum am parcat, a început ploaia. Nu ne-a topit și aveam noi hac de apa ei de ploaie s-o ploscăim in picioare. Nu intrăm bine că băieții: vreau și eu cască, vreau și eu sabie, vreau și eu scut...dar, unde, unde sa le mai punem, mamă, și pe astea? Le cărăm cu noi degeaba...nuuuuuu! Hai că la helmet au renunțat, după care am bătut toooaate streșinile după scutul și sabia ideala. Unul voia de undeva, celălalt nesatisfăcut. Stai, că e prea scumpă (avem contabili in familie), ho că e prea lungă, nu e galbena, eu vreau albastra, vreau cu cavaler, eu farq...am bătut cetatea de trei ori în căutarea echipamentului perfect. 

Ne-au 'vomitat' leii de pe acoperișul catedralei (vedeți, pe ploaie e mult mai interesanta vizita, prin gura leilor se scurge apa de ploaie de pe acoperiș), ne-a plouat de 3 ori. Pune armura de ploaie, scoate armura de ploaie. Umed și ușor înnăbușitor. 

Am trecut si pe lângă muzeul inchiziției. N-am intrat că tati a zis sa nu le dam idei, iar eu văzusem pe net că e un hoax. Cel mai cel era că venea prânzul și totul se umplea cu miros de mâncare. Mancare, adică friptură, coaste, ceafa, ceva cu grăsime....cred că era purcelul de lapte al cucoanei Carcas care fusese pus la frigare. Legenda spune că în timpul asediului de 5 ani asupra cetății, nu le mai rămăseseră decit un purcel de lapte și un sac cu grau. La Dame de Carcas, gospodina deșteaptă, a pus la proțap purcelul și l-a fluturat pe la nasul lui Charlemagne. Ăsta, când a mirosit scârnăvia, a dat cu sulița de pămînt și cu stire nevesticii să pună porcul mare la frigare că nu se poate satura cu așa o jivina mică și pricăjită. Plus că i-au venit omului mințile cele de pe urma la cap și și-a dat seama ca nu voia de fapt să se încurce prea mult cu o femeie trecută de prima tinerețe și care nu arăta ca o modela, chiar dacă tinuse cinci ani diete draconice!

Într-un final, am găsit, cel mai fermecător magazin de jucării de lemn din cetate. Ne-a echipat proprietăreasa, ne-am fotografiat in fata magazinului și am mers țanțoș prin Cetate. Fetele, aveam cavalei care sa ne apare, cavalerii era mândri că le apără pe fete și tati era liniștit că era liniște.

Dar promisiunile cavalerești de cumințenie au fost încălcate prea repede și cruciații noștri au început să se lupte cu năvălitorii. Au făcut și un vasal, un bebe de vreo doi ani cârlionțat care ar fi vrut sa vina cu noi. Una peste alta, și cu venirea noastră acolo și reprezentațiile date, cred că am crescut vânzarea de armament medieval din lemn. Sărmanul rege Dagobert, avec son epée de bois, s-a născut în secolul greșit! N-ar mai fi râs nimeni de el acum!

Ne uitam jur împrejur de pe ziduri - ce priveliște minunată! Și mă gândeam ce sistem de avanposturi trebuie să fi avut când năvăleau toți din toate părțile. La Nîmes, după plecarea romanilor, ajunseseră așa de puțini că încăpeau în arene, la Carcassonne și-au mai pus un rand de ziduri. Pe care le-au dărmat, le repara și in ziua de azi (că ieri nu păreau să le termine).

Una peste alta, cred că și-ar fi dorit copii să meargă într-o tabără la Carcassonne.