Ziua #3 - Veneția

Timpul se scurge în ritmul apei la Veneția. Uiți să vrei sa știi cât e ceasul.

E un oraș care pretinde să fie adorat și se sufoca in propriul orgoliu. Sunt convinsă că soarele și luna exista doar că sa o facă strălucească și mai tare. 

Nu o sa va povestesc prea multe despre oraș, o să-l cunoașteți dacă nu l-ati descoperit înca, împreună cu zecile de mii de călători-cerșetori de frumusețe care-i tocesc marmură și gresia in căutarea obiectului adorației și a odihnei de o clipa.

Am ajuns cand orașul începea să se trezească, obloanele sa se ridice, ușile să se deschidă. Bărcuțe de aprovizionare treceau pe canalele inguste.

Trebuie să fie foarte calculați venețienii ăștia, nu-ți poți permite să uiți să cumperi ceva sau să aduci ce-ti trebuie cu tine pe insula. Iarăși fascinant de privit era bărcuță de gunoi municipal cu macara și trape la containerul din cala. 

Bărcile albe de salvare sunt iarăși o poveste, cu echipajul medical in alb, arși de soare și vânt, cu ochelari de soare si pletele fluturând ca și steagul cu crucea roșie, pare că participă la o cursa de ambarcațiuni,  dar sunetul indică cu totul altceva. 

Pe canalele mai mici, clădirile scorojite și cărămizii de asortează cu verdele smarald al canalului. Mai prinzi cu urechea aria pe care o canta un gondolier ca un tenor pe scena Veneției. Te oprești și-l asculți. 

Nu par să fie prea multi cei cărora le si place meseria de gondolier. Nu-i de ajuns sa poți maieu cu dungi negre și batic roșu  a la gat (de fapt baticul roșu, e opțional). Dar cativa te fac sa visezi la o plimbare cu gondola. Cel mai frumos a fost când eram pe un pod și ne uitam cum treceau bărcuțele și un gondolier a ridicat vâsla și a dat hi5 cu copiii.

Ne-am plimbat prin pasajele înguste dintre case, pe străduțele de două laturi de palmă, in micile parcuri care de desfășurau daca aveai răbdare să le cauți. Multe case abandonate. Fiecare cu ceva al său propriu.

Soneriile, mânerele de la usi, grilajele, blazonul, ceva aparte fiecăreia.

Mergem pe un culoar strâmt între case și descoperim un atelier de tâmplărie pentru piesele complicate și elegante ale gondolei. Cel mai vizibil și o să-l recunoasteti, este suportul de vâsla, fòrcola, făcuta din lemn de nuc și care este un obiect de arta in sine.

Ajungem în piețe pietruite, unde și cele mai mici biserici sunt grandioase.

Am descoperit cartierul evreiesc (ghetto - de unde derivă și numele lagărelor naziste) cu evrei cu chipiu și cârlionți, forfotind dintr-un loc intr-altul. Sunt câțiva arbori in piața,  pe rădăcinile cărora ne-am odihnit. Chiar daca izolați de restul populației, venețienii, neguțători cum sunt,  i-au adăpostit si i-au tolerat pe evreii veniți mai cu seamă din Spania, dar și din Orient.

Evident că trebuia să ajungem și la piața și biserica San Moisè. Alba și greoaie.

Am ajuns in piața San Marco, Palatul Dogilor, Biserica San Marco. Este așa o aglomerare umană că îți e greu să deslușești ceva. Iar stilul bizantino-opulent te strivește, oricum. Am vizitat alta data Veneția in octombrie, mult mai ușor de înotat și de văzut ceva. Ar trebui zile pentru a descoperi  detaliile. De data asta, fiind si cu copii mici, a trebuit mai degrabă să descoperim și locul in care banii nu au miros. Frica mea era că la cum nu sunt locuri amenajate de tihna pentru turiști (nici n-ai prea avea cum), nu vom găsi nici astfel locuri neevidente. Sunt, exista și o harta tipărită, și sunt peste așteptări considerând traficul.

Veneția, renumita pentru atelierele de arta și meșteșuguri altădată, este ticsită de lucruri chinezești, că în toate orașele turistice. Un urias bazar turcesc de nimicuri, că tot vorbeam de Bizanț. Lw.maruntisuri nu poți deslusi daca sunt obiecte veritabile de sticla de Murano sau Murano de China. Sunt magazine de sticlărie, cu 'peștișori de sticla'. Sunt și galerii de arta/magasine cu obiecte superbe din sticla. Pe acestea le suspectam că sunt de 'origine controlată'.

Am parcurs c. 9 km pe jos, iar tati l-a dus pe mezin in spate, ceea ce nu mai făcuse de vreo 2 ani de când hotărâse că e mult prea greu sa poata practica acest sport. 

Intr-un parc, niște pescăruși obraznici se napustisera asupra unei mierle și o naucisera. Fetița noastră a alergat și a salvat-o, nu știm pentru cat timp, am dus-o într-un colț ferit. A fost foarte tristă. I-am explicat că se întîmpla des și în "ecosistemul" uman așa.

Nu v-am spus că ieri a fist ziua de nume a fetiței noastre, nume de soare, cum altfel!

Iar băieții au găsit un fir trandafir roșu pe jos pe care i l-au oferit. Poate că orașul i-a mulțumit pentru mierla salvată.

Cam atât de ieri de la Veneția. Voi incarca fotografii, sper cat mai curand, net ul nu este un punct forte in regiune.