#țarahațegului - Ziua 1 Cetățile dacice

Sarmisegetuza Regia și cetatea Piatra Roșie

Drumul de la Hațeg până la cetatea cetăților dacilor, Sarmisegetuza Regia, este un drum domol urcător cu văi încețoșate de fumul lăptos al coșurilor caselor.

Sunt 20 de grade deja, deși e noiembrie și încă nu e 10 dimineața.

Ne oprim pe drum să mâncăm mure, ceea ce se dovedește a nu fi lucru ușor, căci brațele țepoase ale murilor trag de haine și înțeapă degetele micuțe.

Mergem pe valea Grădiștei către Grădiștea de Munte. Nu ne grăbim, incercam sa vedem ce biserici fortificate și ruinate mai pot fi vizitate. Turme de oi, văcuțe bălțate și căi slobozi pasc alene în răcoarea dimineții. 

Pe drum sunt indicatoare și către cetățile mai mici Blidari și Costești, dar pe care nu vom vizita in tura asta de aventură. Se pot face drumeții de o ora (pe jos) către fiecare. Indicatoare nu sunt foarte multe și in nici un caz cum mă gândeam că ar trebui sa fie: sa dea turistilui și turismului un sens (logic) și de perspectivă in vizitarea ansamblul de cetăți dacice de apărare și a cetății principale. 

Ajungem la Grădiștea de Munte unde ne întâmpină doua bălțate lânga panoul de informare. Multe parcări, deși nu prea sunt turiști. Multe pensiuni cu denumiri toponimice specifice brumei pe care o cunoaștem și o folosim până la exces. Plus un castel caraghios de basm de carton cu nume dacic.

Urcăm câțiva kilometri și ajungem la drumul pietonal pavat cu piatra cubică. Parcarea este generoasă și ne dam seama că nu vom fi chiar singurii vizitatori.

Drumul are circa 800 m, urcusul este ușor, pădurea in culori de toamnă, de la galben la roșu. Vedem o veveriță, incercam sa o chemăm...dar, nu suntem în parc.

Ajungem sus la cetate, la intrarea vestică.

Situl se deschide încet, pe cărarea care urcă până la drumul de piatră al cetății, lat, dezvelit parțial. Blocuri de piatră șlefuite și fasonate printre copacii foarte înalți ne spun că asta e locul.

Trasele de vizitare sunt stabilite, vizitatori sunt supravegheați să nu se cațere pe pietrele cetății. 

Și dintr-o dată, se deschide calea peste valea cu sanctuarul și templele dacice.

Trebuie sa va spun că în ciuda (sau tocmai de aceea) propagandei nationalist dacice și al reconstituirii moderne al templului principal, de care citiesem, nu mă așteptam la ce avea să urmeze. 

Privirea se deschide către un ansamblu arheologic complex: templele și sanctuarele sunt impresionate, îmi dau seama că și din ce se mai stie, eu nu știu nimic.

Am ezitat să scriu aceasta postare, pentru că am multe întrebări după vizitarea cetații și prea puține răspunsuri:

-de ce templul mic rotund este segmentat in 13 sectoare a câte 8 stâlpi? Reprezintă calendarul anual? Ce reprezintă cifra 8? 

 - de ce sunt celelalte dispuse în 10 sau 5 șiruri de coloane? E arhitectura sau e și simbolistica...sisteme de numerație?

-de ce nu sunt dezvelite niste porțiuni pe situl central? Se vede clar si cu ochiul neformat ca sub vegetație sunt doua (probabil) temple rectangulare și a niste șanțuri.

Și încă multe alte de ce-uri (de ce nu îmi mai aduc aminte prea mult din geografie, deși la un moment dat știam să desenez orice zonă geografica mi s-ar fi cerut...)

Foarte interesante sunt blocurile  de piatra cioplite și fasonate pentru îmbinări și construcții exterrioare.

A, exista o zona unde sunt depozitate mute blocuri de piatră, cam că la noi acasă, a;a că mi-am zis că sigur urmasii vikingiilor de la daci s-au inspirat pentru lego! 

Discul solar este un loc fascină, atât că dispunere a pietrelor cât și a sistemelor de infrastructură de scurgere după sacrificiile ritualice. De asemenea, un alt de ce ar fi ce anume se monta in scobiturile prezente in piatră. Erau gratii, era stâlpi pentru cadranul solar?

Poți să petreci intre o oră și două fara să îți dai seama cum trece timpul. Și a fost o zi caldă și senină. 

N-am stat, ne-am învârtit că titirezii de jur împrejur.

Dar este așa de fascinant că dacă te lași cuprins de vraja, locul îți poate lua mințile ușor!

Am coborât in vale si am trecut de bifurcatiile care duceau la cetatile Blidar si Costesti și am facut o schimbare de plan, am urcat pe deasupra vaii Luncani până la cetatea Piatră Roșie, care desi este (era) situata la o altitudine 831 m, necesita un efort mult mai mare.
Ruinele cetatii se afla in Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Aici avem harta undeva in vale.
Drumul e in majoritatea lui neasfaltat pietruit, se urca destul de greu cu mașina. 

Apoi, se urca circa 1.5 km pe un drum splendid, cărare de munte și fânețe și chiar sus de tot, pe lângă curțile localnicilor. Pamtul e roșu, ai zice că e bauxita, dar se pare că sunt doar roci calcaroase roșii.

Muntele e semeț și dacă te uiți bine și ai picioare mici zici că nu poți, cum a zis cineva care la drumul de întors țopăia de parcă nu urcase deloc.

V[ile sunt abrupte și lungi, "prăpăstioase", loc bun de cetate de veghe și avanpost.

Sus, nu îți dai seama că mergi pe zidire fostei cetăți, daca n-ar fi drumul pavat de daci și dislocat de aluviuni, și o decopertare a unei părți din zona centrala probabil a cetății. Cum frunzișul este mare și moale, fără să-ți dai seama calci in golul văilor șanțurilor cetatii. (Sau zidurilor ei). Dacă va închiputi că sunt oferite informații, vă înșelați. La un moment dat este un panou, la intrare, dar e de pe timpuri și nimic altceva decât niște scânduri pe care este indicat cu roșu direcția.

Panorama este superbă, locul te îmbie la odihnă și visare sau pur și simplu la bai de soare. Sub frunzis si vegetatie, se itesc niste varfuri de piatra ca de obelisc. Pajistea e plina de domuri si adancituri de santuri si iti inchipui ca dedesubt doarme nestingherita cetatea. Am scarpinat-o noi putin alergând dupa fluturi si sărind printre frunzele ruginite și roșii ca și stânca pe care stăm.
Traseul spre cetatea Piatra Roșie ne-a placut foarte mult, peisajul de pajisti, coame si vai, privirea panoramica spre muntii din jur iti rasplatesc pe deplin efortul depus. 

Ce sa va spun, că nu inteleg? Nu înțeleg cum așa niste zone frumoase și bogate in peisaje și istorie sunt atat de ignorate și lăsate în uitare. De ce nu exista un turism pe urmele dacilor dezvoltat logic-coerent și cu respect pentru zona și oameni?