Țara Hațegului - Ziua #2

Ziua #2 a fost una plină. Au fost multe obiective pe care ni le-am propus, dar, le-am luat pe fiecare pe îndelete, am mai adăugat câteva și am ratat obiectivul final, cascada Lolaia.

Aveam in plan: Castelul Corvinilor din Hunedoara și apoi, pe urmele altor cetăți ruinate medievale, oprire la Densuș pentru cea mai veche biserică ortodoxă și Casa Vulcanilor (pentru copii), cetatea Colț și într-un final, peșteră Lol(o)aia.

Sa o iau cu inceputul.

#2.1 Castelul Corvinilor

Am ajuns puțin înainte de 10 am. Că sa intri in oras, trebuie să treci pe langa construcțiile megalo(chine)manice cu turnulețe si pagode cu steluțe comuniste înfipte în acoperișurile de tablă. 

Cum sa va zic, mă și gândeam că paleontologii, când vor descoperi relicvele acestui sit, vor face cine știe ce ipoteze aiuritoare privind populația locală și conducătorii ei.

Îmi scutur acest gând doar cât să dau cu ochii de alte relicve ale industriei siderurgice hunedorene, ca oase gigantice de beton, chiar vis-a-vis de castel.

Castelul Corvinilor și Complexul siderurgic față in față nu au putut supraviețui împreună pe picior de egalitate. Căderea unuia a însemnat ridicarea celuilalt, acum ca într-un balans fragil se ridică, în atenția orasului, castelul. Sunt doua peisaje complet disjunctive, ambele sunt acolo, despărțite iremediabil de soseaua curbată.

Singurul lucru pe care pot să îl fac să mă bucur de zi este sa izolez din această panoramă cam o treime și să fac abstracție de partea moartă a orașului.

E ca și cum Castelul s-ar afla pe o insulă înconjurată de blocuri și construcții ca.un osuar.

Nu îmi amintesc sa fi știut de existență acestui castel minunat când eram mică. Este atât de frumos, de elegant și de interesant arhitectural ca parca intri intr-o realitate vitala.

Dar, cum spunea paznicul de la castelul Nopcsa, de care voi vorbi mai jos: Doamnă, eu nu mai mai caut de mult răspunsuri la întrebările mele, că nu are cine sa mi le dea!

Am intrat în castel și deși era 10 și castelul se deschide la 9, era suficient de multa lume. Castelul este foarte bine păstrat și din fericire se pot vedea mai multe stiluri arhitecturale în funcție de etapele in care au fost construite. Pentru că am vrut sa fac o fotografie panoramică, iar sensul camerei este de la stânga la dreapta, va pot spune că a fost construit în sens invers acelor de ceasornic, prima etapă în stil medieval simplu și frust, a doua într-un stil gotic și ultima parte in stil renascentist, florentin. Nu vă dau multe detalii, pentru că informațiile din Wikipedia sau alte surse sunt considerabile și mult mai consistente decât v-am putea repovesti eu.

Doar atât mai zic, că arată ca un castel forțareata patrulateră ca din povestile fraților Grimm, cu patru turnuri (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor, Turnul Buzdugan). Este mobilat puțin și sărăcăcios. Dacă aveți rău de înălțime, atunci trebuie sa aveți pe cineva langa voi. Scarile interioare  ale turnului Capistrano par "detașate" de la  castelul Hogwarts și tot că așa ai impresia că sunt mișcătoare.

La ieșire, curtea interioara se umpluse, mai ales de copii care veniseră in grupuri, in vizită.

Am plecat, vorbind intre noi că asta fiind apogeul, restul s-ar putea sa nu mai fie interesant. Dar, nu a fost așa, iar în topul copiilor Castelul Corvinilor nu este pe locul 1! Este pe locul 4.

#2.2 Densuș - Casa Vulcanilor

Am ajuns la Densuș sa vedem doua obiective: Casa Vulcanilor, un proiect al fundației "Drag de Hațeg" al unor tineri fugiți din București și îndrăgostiți de Hateg, in colaborare cu geoparcul din Hațeg și comuna Densuș. Nu am făcut rezervare in avans, deși fusesem sfătuiți să o facem, doar că noi umblam "fără ceas și busolă" ca să nu ne stresem prea tare de tot, in vacanță! Norocul a făcut să ne întâlnim, cum umblam noi cu gurile căscate de frumusețea locurilor, chiar cu oamenii din fundatie. Așa că Alina ne-a fost gazdă pentru vreo jumătate de oră timp in care a urcat cu noi de la podul peste râu până sus la casa de lut unde este centrul de activități. Am ales programul scurt; programul lung durează c.3 ore și poate, cine știe, vom găsi vreo tabără unde să mai vina copiii prin zonă.

Alina ne-a povestit frumos despre cum s-au fost at zona de acum 72 milioane de ani, cum erau niște insule și dinozaurii rămași izolați au devenit din ce in ce mai mici, despre hațegopteris, un dinozaur de 14 m si 30 kg care zbura de la o insulă la alta, despre vulcani și bombele vulcanice, despre formațiunile geologice ce se văd cu ochiul liber din care sunt formate dealurile. 

 Casa Vulcanilor este foarte interesanta pentru copiii mai mici, si pentru că în casa circulară de lut este amenajata o expoziție despre vulcani: pot învârti de un dinam și produce electricitate pentru becuri, pot vedea un costum de protecție al vulcanologilor, pot vedea machete despre compoziția pământului, placi tectonice. Și, mai ales, vor fi fericiți să își ia niste "uă de dinozauri' pe care daca le pui in apă vor ecloza și vor ieși niste dinozauri pe care iar trebuie sa ii ți in apă să crească mari...așa că evoluțiile de pokemoni.

Dar, Intr o buna măsură este foarte educativ și pentru cei mari, mai ales daca vor merge cu ciocănașele să cerceteze pietrele și să caute urme de fosile și de viață în straturile rocilor. Vor cântări pietrele, vor învăța despre roci vulcanice și sedimentare, despre mulajele fosilelor ascunse in cuferele de piatră.

Casa Vulcanilor e de departe pe primul loc în topul copiilor. Am spus asta, deja?

Mă gândesc că o tabără pentru copii la Densuș vara trebuie sa fie ceva minunat, sunt atâtea lucruri de făcut și atâtea de vizitat, peisajul e așa de bland și de liniștitor că o săptămână ar trece că într-un vis!

#2.3 Biserica Sf. Nicolae din Densuș

Plecând noi mulțumiți de ce am văzut, era să ratăm biserica, doar că de data asta era un panou cu imaginea bisericii la intrare. Am făcut cale întoarsă și bine am făcut!

Biserica este orice altceva decât ți-ai închipui de departe: templu roman închis într-o fortăreață medievală din care mai răzbat decolorate și decojite vestigiile religioase timpurii, pe care sunt puse niste odăjdii chicioase ortodoxe recente.

Biserica era închisă, preotul bătrân tocmai plecase, dar s-a întors când a aflat că sunt vizitatori.

Lana gard și în curte sunt resturi de coloane și lespezi romane, cu inscripții apropae șterse. Biserica are incorporate astfel de blocuri mari de piatra in fundație. Biserica de secol VII ar avea ls bază are un templu păgân, peste care a fost construit un templu roman transformat în templu creștin. Pe coloanele interioare se văd sculptate un cal, o porumbiță, un leu/lup. Totul este mic și strâmt. Pereții pictați plâng și se descompun și te întrebi oare cum poate fi salvată acesta minune? 

Mai dăm o tura bisericii și cimitirului mai vechi și plecam, noi ăștia mari cu inima strânsă și cei mici bătând din picior: și acum unde mai mergem?

#2.4 Cetatea Colț

Plecăm din Densuș, deja trecute doua ore după prânz, spre Suseni unde se afla ruinele cetății Colț, asezata pe un pinten de munte. 

De jos, și mai apoi și de sus, copiii au spus că semănă cu cetatea lui Vlad Tepes de la Poienari. Și așa și este, doar că în miniatură.

Am parcat și am primit floricele mărunțele de la băieți, ca să am forță să urc.

Urcusul binișor abrupt. Ne-am făcut socoteala că ajungem într-o jumătate de oră. Ne-au confirmat alti vizitatori că așa este și ne-au indicat drumul, căci altfel trebuie sa fi foarte atent la semnul albastru și la scrisul cu creta pe copaci. Drumul, care cred că a fost pavat la un moment dat in existența lui că se mai vad pietre cubice, se domolește pe la jumătatea lui, fiind ca de promenadă. Pădurea este foarte frumoasa, in bună parte de mesteceni pe sol roșu acoperit cu covoare foșnitoare. Ne-am mai așteptat și suflul care rămăsese în urmă și voinicește am reușit să ajungem sus la ruine. Pădurea a cuprins fosta cetatr și probabil că în secolul următor nu va mai rămâne prea mult din ruinele astea. Cetatea străjuiește cheile muntoase spre sud și privește către depresiunea Hațegului la nord. Nu se pot face poze relevante pentru că vegetația a cuprins cam totul. Și oricum, daca vii cu copii care vor sa se cațere pe toate cele, nici nu prea ai cum, hăurile sunt adânci și pe toate părțile.

#2.5 Castelul contelui Nopcsa

Despre castelul asta mai mult am văzut imagini cu stampe vechi, un castel romantic de secol XIX, dar Intr o stare de dezolare cumplită. Aflat, cred, lângă un cămin de nefamiliști, nu poți pătrunde în curte și nici nu trebuie. 

Vorba paznicului: Doamna, mi-e mie rușine de ce e aici, vin oamenii și întreabă de el că e trecut în circuitul muzeal. De ce l-or fi inclus, nu știu!

Atât cât mi-a permis aleea și un câine cafeniu care avea poftă de piciorul meu, in anii lui buni trebuie sa fi fost o frumusețe! Cu terasă balcon, ferestre rotunjite mari și ochiuri rotunde, cu turn cu creneluri. Din păcate, e un fel de curte de gunoi și spre aleea care duce la castel sunt fotolii si scaune stricate pe care le folosesc rezidenții să socializeze.

Am plecat cu un gând: oare de ce? Lipsa banilor nu o scuză. Și apoi, mi-am amintit că nici autostrăzi nu avem, deci, sta-vor la coadă până s-or prăbuși din picioare, ocrotite de "Cultură" si autorități locale. Câteodată stau să mă întreb dacă lipsa de considerație și de neînțelegerea unor oportunități de dezvoltare locală vin dintr-un complex de inferioritate sau țin de o indiferență oportunistă.

Plec cu un nod în gât ca in marile speranțe.

#2.6 Cascada Lolaia

E deja târziu, 5 pm, și muntele e la o oră distanță cu mașina. Si avem așa un dubiu că o să ajungem, dar pe net scrie că e aproape de șosea și că e luminată seara. Bon, să încercăm, atunci!

Am intrat înspre parcul Retezat, deja peisajul și clima se schimbasera. Peisajul a devenit verde-gri, ascuțit, pietros. Cred ca e ultimul sătucul locuit, Cârnic, o mini stațiune montană. Am ajuns la cărarea către cascada Lolaia când abia ne mai vedeam noi cu noi la câțiva metri. De la drumul principal sunt c. 20 min de urcat. Deci, gândul că va fi luminată deja s-a șters, e prea târziu...

... altădată, că drumul acum îl știm și creștem și noi msi mari să o luăm pe cărări de munte mai abrupte.