Cu Bucșă în Thassos #1 - Plaja Livadi

Sudul insulei a fost măcinat de incendii mari de vegetație la sfârșitul verii 2016. Din această cauză, păduri întregi de conifere păstrează arsuri traumatizante pe mii de hectare.Treci prin zona ca printr-un cadru SF post-apocaliptic. Anul trecut cenușă era peste tot, inclusiv în mare.

Anul acesta copacii aparent morți incep să învie și din cojile negre și răsucite ies vlăstare noi, înverzite.

Urmele există și probabil vor rămâne multi ani de acum înainte. 

Spre plaja Livadi cobori dinspre șosea printr-o asemenea zona, din fericire mai puțin afectată. Maslinii de sute de ani au fost scutiți de suferință și trupurile lor desfac anatomia a zeci de tulpini intricate in trunchiuri ce nu pot fi cuprinse de brațele noastre.

Peste tot sunt urmele urgiei focului și a apei, crengi arse, rămășițe de construcții, mult praf și puțină îngrijire. Locul pare părăsit, dar înspre plaja apar căsuțe de vacanță ale localnicilor, cele mai multe nelocuite.

L-am lăsat pe Bucșă la umbra sub un măslin. Plaja are c. 300m lățime și de fiecare dată când am ajuns aici ne aștepta pe noi și rareori și pe altcineva. E multa umbra, sunt ziduri de piatră de-a stânga și de-a dreapta plajei, de la est la vest așezată. O plaja de nisip cu multă piatra și pe mal și în apă. Dar în circa 20 m, fundul apei e de nisip și culoarea marii se schimbă în turcoaz. 

Dar nouă ne plac mai mult pietrele ca ne putem juca de-a v-ați ascunselea cu peștii colorați și pestriți.

Plaja se vede foarte frumos cum te uiți dinspre Mănăstirea Arhanghelilor care este la câțiva kilometri depărtare de plajă, evident pe cel mai înalt punct din zona. Despre mănăstire, atât cat se poate vizita, pot spune că e destul de aglomerată. 

Locul e mic, cochet, îngrijit, grădinile terasate pe creasta, cu multe flori și arbuști. Biserica veche e o casuta mica, scunda, iar înăuntru miroase a lemn vechi, apa de trandafiri, busuioc și a mirt. Îmi aduce aminte de odaia străbunicii mele. E răcoare și ar fi tihnă și împăcare de n-am fi multi de-o dată să ne dăm cu capul la icoane.

Ies și mă mai uit în zare la mare, la munte, la cer și mă gândesc că ăsta e paradisul.